Traditii de Sf. Andrei

In zona Argesului exista traditia ca de Sf. Andrei sa se puna grau la incoltit in casa, pentru a vedea cum va fi norocul anul urmator. Mai exista o traditie sa se unga cu usturoi maruntit tocurile usilor si geamurilor pentru ca in noaptea aceasta umbla strigoii, intra in case si fura mintile oamenilor.

Cum cu usturoi nu aveam voie sa manjim usile si geamurile, imi aduc aminte ca atunci cand eram mica puneam acasa cu totii boabe de grau la incoltit in farfurioare. La Craciun se interpretau rezultatele: dupa lungimea si robustetea firelor de grau se putea spune cine va avea mai mult noroc si sanatate in anul ce va veni.

Nu stiu daca este un mod valid de a prezice viitorul, insa era o activitate amuzanta, si fiecare incerca sa aiba grija de germenii de grau cum stia mai bine, pentru a avea cele mai lungi si frumoase fire: le udam des, le puneam la lumina, la caldura, faceam diverse experimente pe ele. Era amuzant.

Aseara am gasit in pachetul de mancare primit de acasa o punguta cu grau. Multumesc, mama! Uitasem de acest obicei, si chiar mi-a placut sa reiau traditia: am ales cele mai frumoase boabe, si le-am asezat cu grija pe stratul de vata umeda dintr-o cescuta pentru lumanari. Acum astept sa creasca, le tin la lumina si la caldurica, si la Craciun… om vedea noi!

Mie mi-a mai ramas grau, asa ca daca nu aveti… cereti. Si… aveti grija cu usturoiul si cu strigoii! Eu cred ca mananc mujdei in seara asta…

ps. La multi ani tuturor ce poarta numele de Andrei sau Andreea!

Buzaul si vulcanii lui noroiosi

Am incercat de 3 ori sa scriu o introducere pentru acest post, dar tot sterg, pentru ca nu imi iese. Asa ca incerc fara introducere:

Vali a ales destinatia unui weekend in 2: Buzau, vulcanii noroiosi si imprejurimile. Asa ca sambata dimineata am plecat cu zambetul pe buze intr-acolo.

Odata ajunsi la Vulcani, peisajul s-a schimbat imediat: pamantul era arid si crapat, iar santurile aveau chiar si cativa metri adancime. Parca ne aflam pe Luna: vara vegetatie, forme de relief ciudate, dealuri si movile din care curgea noroi. Vulcanii nu sunt atat de numerosi, insa unii dintre ei sunt activi, dupa cum puteti vedea in imagini: eruptiile nu erau spectaculoase, insa erau ciudate. Bule imense apareau la  suprafata vulcanilor, astfel incat aveam impresia ca cineva vrea sa iasa din noroiul acela miscator. Am cutreierat relieful selenar de la un capat la altul, pana cand aproape s-a lasat noaptea.

Am plecat apoi spre Hanul de Piatra (jud. Buzau, com. Magura, sat Ciuta – suna ca la Radio Romania Actualitati), unde am si innoptat, insa cu toate facilitatile erei moderne (wireless internet included). Am fost rasfatata cu o cina romantica la lumina lumanarilor, cu muzica frumoasa, ce mi-a adus aminte de Craciun, si cu un vin bun care a facut ca discutiile sa curga.

Duminica am inceput-o cu micul dejun afara intr-un foisor, cu razele soarelui care ne incalzeau si ne mangaiau, si ne faceau ochii mici-mici de la atata lumina. Am plecat spre tabara de sculptura de la Magura, despre care am aflat ca a avut loc in anul 1972. Am coborat primul deal, ne-am minunat (drrraga cititorrrule) de ceea ce au vrut sa trrransmita arrrtistii, am admirat sculpturile, fiecare le-am asociat cu ce ne-a trecut prin minte: ciobanii din Miorita, concertul U2 360, The Wall – Pink Floyd, scaunul urias – videoclipul Depeche Mode – Enjoy the Silence etc. Apoi am observat ca mai este un deal si mai mare presarat cu sculpturi, pe cealalta parte a soselei. Am mers si intr-acolo, unde am descoperit ca artistii “se inspirau” unii de la altii, deoarece domina “motivul gaurii” – aproape toate sculpturile aveau una sau mai multe gauri in ele. Un caine dragut ne-a condus prin padure inapoi la masina, si de acolo am plecat spre Herghelia Cislau.

Dupa ce am gresit drumul, am urmat niste indicatii gresite, am intotat (la propriu) in noroi, si am derapat cu masina, am ajuns intr-un final si la Herghelia Cislau. Acolo, ingrijitorii au ras cu toata puterea lor de oameni sanatosi de la tara ce sunt, cand au aflat pe unde am venit, si cred ca le-am dat si un subiect de conversatie la tuica de seara. In fine, herghelia este imensa, si am inteles ca acolo se afla niste cai foarte valorosi. Sunt de rasa pursange Englezesc, iar exemplarele cele mai reusite se vand la licitatie pe bani multi. In grajd, am admirat adevarati campioni ai curselor de cai, apreciati pentru puterea, eleganta si frumusetea lor atat in tara, cat si in strainatate. Afara, pe pajiste, alergau manjii ce pareau salbatici (abia la varsta de 3 ani incepe dresajul): abia am pus mana pe unul dintre ei. La Herghelia Cislau am avut placerea de a calari pentru prima data. Domnul Nelu a pregatit o iapa blanda, ca pentru incepatori. Eu am fost prima in saua Lisandei, unde mi-a placut foarte tare. Dupa doua ture de tarc, deja voiam sa trec la avansati, insa am fost informata ca asta se face numai pe propria raspundere. A urmat si randul lui Vali, care a reusit sa se urce singur pe cal (eu nu am putut), si caruia i-am facut cateva poze gen Marlboro. Am plecat fericiti, nu inainte de a-i asigura pe domnii de la herghelie ca vom reveni cu siguranta, ba chiar si cu cativa prieteni in plus.

Drumul ne-a purtat pe serpentine ametitoare pana la barajul Siriu, construit din pamant, pe raul Buzau. Apoi, inapoi in Bucuresti, prin Valenii de Munte, Ploiesti, si proaspatul pasaj de la Baneasa, unde am trecut ca un cutit cald prin unt: nu am asteptat deloc, la o ora la care de obicei erau cozi interminabile.

The end. Happy end.

Cum a fost la Lecturi Urbane

Invitatia de pe Twitter suna cam asa: “Haideţi să citim cărţi, să împărţim cărţi şi să cunoaştem oameni! #lecturiurbane “. Si asa a fost.

Particip pentru prima data, desi Lecturi Urbane se afla la a 3-a editie, si mi s-a parut o experienta interesanta.

S-au strans vreo 350 de carti si in jur de 150 de oameni care au avut un singur scop: sa citeasca si apoi sa interactioneze cu calatorii de rand din metrou, pentru a-i determina si pe ei sa acorde o importanta mai mare cititului.

Actiunea s-a desfasurat astfel: ne-am luat fiecare un teanc de 2-3 carti, si ne-am urcat cu totii in acelasi metrou. Mergand de la un capat la altul al magistralei 1, calatorii curiosi si cei mai putin curiosi au primit o carte, si explicatiile de rigoare: campania Lecturi Urbane se adreseaza celor care circula cu mijloacele de transport in comun, si incurajeaza cititul de carti in metrou(autobuz/tramvai/troleibuz). Dupa ce termina de citit o carte, calatorul isi scrie numele pe ultima pagina, si, asa cum a primit-o, o daruieste la randul sau unui necunoscut din metrou.

Reactiile calatorilor au fost dintre cele mai variate: de la tipul care si-a sunat prietenii sa le spuna ca s-a urcat intr-un metrou in care toata lumea citeste carti, pana la cel care a luat cartea desi nu stia sa citeasca, sau cei care au intrebat ce anume trebuie sa faca pentru carte.

Campania a fost un succes, si sper ca de acum incolo, Bucurestiul sa fie insufletit de o dorinta mai mare de a citi carti. Mai multe detalii puteti afla pe orasulciteste.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Poze:

WordPress fail

Today is not a good day for science… WordPress failed during the “twitter fail” post.

Twitter… fail?

Mai lasati-i si pe altii, nu vedeti ca stam la coada?!

Multi Mess fara download

Cand eram in anul I, am aflat o metoda (muncitoreasca, politehnista, spuneti-i cum vreti) de a avea Yahoo Multi Messenger pe computer, fara a downloada nimic. Presupune doar putin lucru cu registri, iar cu instructiunile urmatoare, oricine poate face asta.

Va garantez 100% ca merge, indiferent de versiunea de Yahoo! Messenger pe care o aveti instalata. Asta daca urmati intocmai pasii de mai jos. O sa pun print screen-uri, si detalii multe. Succes!

Pe un calculator cu Yahoo! Messenger instalat, faceti urmatoarele:

Pasul 1. In fereastra de Run a Windows-ului, tastati “regedit” si apoi apasati butonul “Ok” (Start -> Run -> regedit)

Pasul 2. Va aparea o fereastra cu numele “Registry Editor”. Acolo, trebuie sa expandati tree-ul. Adica:

- un click pe semnul + din dreptul lui HKEY_CURRENT_USER

-un click pe semnul + din dreptul lui Software

-un click pe semnul + din dreptul lui Yahoo

-un click pe semnul + din dreptul lui Pager

-un click pe folderul Test

Recapitulam: HKEY_CURRENT_USER -> Software -> Yahoo ->Pager -> Test

Pasul 3. Avand selectat folderul “Test” in tree-ul din stanga, in jumatatea cealalta de fereastra din dreapta, faceti click-dreapta -> New -> DWord value, si ii puneti numele “Plural”.

Pasul 4. Click-dreapta pe “Plural”, si apoi selectati Modify.

Pasul 5. In fereastra nou aparuta, in loc de 0 (zero), puneti cifra 1 (unu). Apasati Ok, si aveti multi Mess!

Avantajele sunt multiple si evidente:

• Aveti propria varianta de multi Mess, imediat ce a aparut o noua versiune de Yahoo! Messenger.
• Nu downloadati fisiere suspecte de la surse suspecte.
• Nu instalati nimic, deci scade riscul de a virusa computerul.
• Dureaza cateva minute (cel mult), si nu (prea) aveti ce strica.
• Nu exista probleme de compatibilitate, caci sunt aceiasi pasi de urmat, indiferent de versiunea de Yahoo! Messenger pe care o aveti instalata pe computer.

Daca aveti intrebari sau nelamuriri, va voi raspunde cu placere . Spor la tastat!

Blogtrip Suceava, ziua 3

Dupa o noapte istovitoare de dansat “la fierarie”, caci asa se numea clubul, si ceva discutii filosofice in toiul noptii (presupun, ca nu stiu ce au tot vorbit baietii afara), a urmat somn pentru toata lumea. A doua zi, Eugen se plangea ca a dormit prea repede, iar la masa am fost toti foarte tacuti.

Cu ArTiStul drept ghid, am vizitat Sala Tronului de la Muzeul de Istorie din Suceava, unde am vazut replici din ceara ale boierilor si apropiatilor lui Stefan cel Mare, si am ascultat o portiune dintr-o piesa de teatru: parca ne uitam la un tablou vorbitor.

Dupa aceea, a urmat vizita la Cetatea Sucevei, care era nu doar o gramada de ruine, ci arata chiar ok. Chiar daca erau prezente semnele cu “nu va urcati pe ziduri”, am indentificat 2 scari care duceau fix pe ziduri. De ce le-ar mai fi pus, daca nu voiau sa ne urcam acolo?!

A urmat drumul spre Bucuresti, care lui Bobby nu prea i-a placut (nici noua, ca se termina blogtrip-ul).

Ca o concluzie, pentru mine acest #blogtrip a insemnat un weekend foarte misto, petrecut cu oameni misto, de la care am invatat multe si cu care m-am distrat. In continuare, pozele:

Mai multe poze gasiti aici

Pozele lui Tudor Galos

Pozele lui Bogdan Todireanu

Pozele lui Andrei Pavel

Pozele lui Alex Taradaciuc

Pozele lui ArTiStul

O poza de grup

Alex Bleau a scris despre blogtrip

BlogTrip a fost organizat cu ajutorul: GreenPixel, Mercedes-Benz, Microsoft, Paralela45

Blogtrip Suceava, ziua 2

Jurnal de bord: e ora 3:03, tocmai ne-am intors din Fierarie, unde trebuie sa recunosc, ne-am distrat pe cinste.

Sa incep cu inceputul: azi ne-am trezit (care am putut) de dimineata si am luat micul dejun, dupa care au urmat mici “preparatii” cu mapele si sala. Am primit oamenii, vreo 17 la numar, si am inceput distractia, adica prezetarile.

L-am avut pe Bobby ca moderator, si au vorbit pe rand:

1. Eugen, despre securitatea pe platforma wordpress:
   • imediat ce apare o noua versiune de wordpress, faceti upgrade! Actualizarile nu sunt optionale.
   • trebuie sa existe un bacup al blogului (se pot folosi fie phpMyAdmin, fie plugin-uri ca DBC Backup sau WP DB Backup )
   • pentru parole, se poate folosi un generator de parole (e recomandat ca acestea sa contina litere, cifre si majuscule)
2. Mihai ne-a intrebat daca suntem pregatiti sa facem fata cu succes cresterilor bruste de trafic, sau mai exact, daca serverele noastre fac fata. La intrebarea gazduire in Romania vs gazduire in strainatate, am aflat ca daca majoritatea vizitatorilor sunt romani, atunci nu exista motive pentru care gazduirea ar fi de alta nationalitate . De asemenea, am aflat cum se configureaza corect wordpressul pentru a afisa link-urile SEO friendly: blog/category_name/post_name (in caz ca nu stiati, dar eu cred ca toata lumea stia )
3. Vlad Balan, despre rpmGO, un blog care a reusit sa reziste intemperiilor, si care a fost mentionat in Forbes.com
4. Adrian Ciubotaru, despre twitter si social media: asculta, implica-te, give up control (trust the users), fii sincer, gandeste pe termen lung (deoarece dureaza pana castigi increderea altora)
5. Tudor Galos, despre conduita 2.0 : trebuie sa ne raspundem noua insine la intrebarile: “Care va sunt valorile proprii?” si “Care va este audenta, nisa?”  si abia apoi sa scriem pe blog…

Dupa toata aceasta distractie, am fost sa mancam si apoi in club. Va povestesc alta data cum a fost, ca ma bat baietii daca nu ma duc sa dorm, ca deja s-a facut ora 4:14. Nighty Night!

BlogTrip a fost organizat cu ajutorul: GreenPixel, Mercedes-Benz, Microsoft, Paralela45

Blogtrip, ziua 1

Plecat-am 11 din Bucuresti, ieri pe la 10, si iata-ne ajunsi in Suceava!

Vreme frumoasa, discutii interesante, multe chestii de bagat la cap (pentru mine, cel putin, ca-s mai mica si trebuie sa invat de la cei mari) si multe hohote de ras. Nici nu mai stiu cand am ras asa mult intr-o singura zi.

Drumul spre Suceava a fost supus unor modificari, si fiindca s-a votat, am vizitat cetatea Neamtului. Trebuie sa recunosc ca este impresionanta, mai ales modalitatea de acces (deocamdata nu am poze, ca nu m-am gandit sa iau si un cablu), care consta intr-un pod lung de lemn, suspendat pe niste stalpi inalti de vreo 20 m. Privelistea din cetate ne-a uimit pe toti, mai ales ca la apus, cerul parca luase foc, iar luminile orasului deja incepusera sa se aprinda.

Concluzii ziua 1:

-nu trebuie sa te feresti sa promovezi anumite produse pe blog (pt bani, bineinteles, ca trebuie sa traim si noi ) atat timp cat ele te reprezinta -checked

-cand ai spike-uri de trafic, trebuie sa afli motivele si sa intelegi de ce s-a intamplat asa -checked

-baietii discuta foarte mult despre chestii tehnice, si avand in vedere ca fetele sunt in minoritate (doar eu si Simona), subiectele de conversatie au fost monopolizate

-am umblat o gramada prin Suceava sa gasim un barulet unde sa stam la o “ceterica”, dar la ora 21 era peste tot pustiu si trist. Intuitia mea feminina ne-a indrumat spre un locusor unde am savurat vin fiert si bere cu baietii

-se pare ca metoda politehnista de a te apuca de treaba cu cateva ore inainte de deadline se aplica intr-un cadru mai larg, caci baietii (unii dintre ei) inca nu si-au terminat de compus prezentarile pentru #blogtrip

So far, so good. Sa vedem ce se va intampla mai departe…

BlogTrip a fost organizat cu ajutorul: GreenPixel, Mercedes-Benz, Microsoft, Paralela45

Plec la Suceava

Eh, ma tot intrebam eu cine ma citeste (ca nici eu nu stiu de fapt cine este fiecare cititor in parte), si se pare ca ma citesc multi.

Tot asa, se pare ca voi merge si la Suceava, intr-un Blogtrip. Plec din Bucuresti vineri la ora 9, alaturi de 9 bloggeri, intr-o experienta total noua pentru mine.

Suceava, here we come!

Casa, dul(c)e casa..

Ce bine e acasa… Trebuie sa recunosc ca mi-a fost dor de orasul asta mic (si curat!). Si de ai mei.

Mama m-a intrebat astazi cand m-a vazut: daca nu aveam neaparata nevoie sa merg la dentist, mai veneam? Ei, bineinteles ca veneam, ca aveam nevoie de mancare .

Am tras o fuga pe seara si pana in Pitesti, si orasul mi s-a parut ca astepta linistit sarbatorile de iarna si zapada. Ghirlandele de beculete erau la locul lor, pe stalpi si prin centru, tot ce le mai trebuie este putina electricitate. M-am interesat si de programul la planetariu, caci de mult timp planuiesc sa merg acolo. Din pacate, nu este deschis decat de miercuri pana duminica. Ramane pe alta data.

Ce mi-a placut foarte tare (de multa vreme voiam sa scriu despre asta) este ca in Pitesti, de ceva vreme, s-a modernizat transportul in comun. Nu mai exista celebrele microbuze (erau celebre pentru ca erau vai-mama-lor de jerpelite, pentru ca incurcau mereu traficul si pentru ca nu taiau bilete), ci autobuze noi. Si o data cu autobuzele noi, au angajat si controlori multi. Astazi a fost pentru prima data cand mi s-a controlat biletul, pana acum doar auzisem vorbindu-se de ei, controlorii cei noi. Si se vorbea despre ei cu frica, oamenii le rosteau numele in soapta, parca vorbeau despre ciupacapra. Insa in viata mea nu am vazut atatia oameni care isi composteaza biletul la urcarea in autobuz. Era coada la compostat, si toti calatorii care urcau cautau hipnotizati un aparat de compostat biletele. Nu mai conteaza ca sunt copii, varstnici, tigani, sau orice alta categorie “marginalizata”: toti au prins frica de controlori. Am inteles ca nu iarta pe nimeni si nimic. Asa si trebuie! Se pare ca se poate plati pentru un serviciu, pentru un bun public. Este nevoie numai de putina educatie. Putin bici. Bravo primariei pentru asta!

Asadar, ma bucur sa fiu din nou acasa, desi maine voi avea o intrevedere cu doamna stomatolog. Si nu iesim la suc in oras. Apropo, cand te trimite sa iti faci o radiografie… e semn rau?

Ma duc acum sa vizionez ultimul episod Top Gear, cel cu Romania. Am vazut deja cateva minute, si pare interesant. Ma amuza faptul ca se mira atata de Dacia Sandero. Ma bucura faptul ca au prezentat intr-o lumina buna tara noastra, ca prea o ocarasc atatia! Noapte buna!
Filmuletul il vad de aici. Nu pot sa embeduiesc.

ps. titlul e o gluma veche cu ai mei.

Cine ma citeste..

Cine ma citeste pe mine, Alina Toma?

Hmmm… daca stau bine sa ma gandesc, nu atrag o anumita categorie de cititori, si in general, cui i-a placut ce am scris pe blog, revine.

Imi aduc aminte ca la inceput, eu eram principalul meu cititor… mai scriam cate ceva in dashboard, si apoi ma repezeam sa vad cum arata online… si faceam asta cateva ore bune pe zi… imi citeam de nu-stiu-cate ori articolele, incercam sa ma pun in locul unui strain si ma gandeam cam ce ar intelege cineva care le citeste pentru prima data, cautam sa vad daca mi-au scapat greseli in text.. Cum mi se parea ca o virgula e pusa aiurea, cum ma duceam sa editez articolul… nu cumva sa citeasca cineva cunoscut/important si sa gaseasca greseli pe blogul meu. Si acum sunt asa, numai ca mi-am mai perfectionat tehnica .

Dupa ce m-am impacat cu forma si textul articolelor, am inceput sa ii stresez pe prietenii apropiati.. Desi la inceput au fost fortati (de imprejurari, sa zicem) sa imi citeasca articolele, acum o fac de placere, si uneori chiar imi fac observatie cand nu mai scriu pentru multa vreme (cum ar fi acum).

Tind sa cred ca majoritatea cititorilor mei sunt tineri (asa, ca mine), si cred ca le place sa calatoreasca (ca si mie), si de asemenea le plac pozele mele (ei mi-au zis-o!). Imi place atunci cand se regasesc in amintirile mele din liceu,  in intamplarile de la facultate, de la camin; sau cand isi amintesc cu zambetul pe buze de calatoriile prin tara.

De asemenea, sunt sigura ca printre cititorii mei se afla si studenti pentru ca ii vad ca revin (ca sa se planga) de fiecare data cand se opreste apa sau caldura in Regie.

Si mai am un cititor foarte special… este vorba despre o persoana care intr-un timp tot cauta pe Google “alina toma depeche mode”. Eu stiam ca norocul ca am castigat bilet la concertul Depeche Mode din Luxemburg a venit si cu putina celebritate pentru mine si blogul meu…dar nici chiar asa! Chestia asta a durat vreo cateva luni, pana am aflat de la mama ca ea nu stia link-ul blogului meu, asa ca ma cauta pe Google cu sintagma de mai sus. Si eu care credeam ca am vreun admirator secret…

In general, imi place sa cred ca cititorii mei nu se plictisesc pe blog, pentru ca (inca) nu am primit impresii negative. De obicei, incerc sa consemnez si cu poze activitatile demne de a aparea online, lucru ce a fost apreciat de multi.

In final, daca tot am scris despre cei care imi citesc blogul, vreau sa le multumesc pentru timpul acordat, si sper ca revin de fiecare data cu drag.

The end. Happy end.

*Acest articol face parte din concursul pentru BlogTrip Suceava, din partea sponsorului GreenPixel.

ps. e vineri, 13, dar cine stie… poate am noroc

Jocuri de weekend

In weekend am redescoperit un joc pe care nu l-am mai jucat de cand eram mica. Imi aduc aminte si acum cum mergeam iarna la bunici, si dupa ce induram pe drum un ger de crapau pietrele, intram in casa si ne incalzeam cu picioarele pe soba. Si tataie mereu avea chef de “o tabla” (la cerere bineinteles). Si din “hai sa te fac o tabla”, ma facea doua, trei, un marti, si inca unul, si tot asa, pana ma plictiseam de pierdut.

Eu, fiind mai mica, pierdeam intotdeauna in fata lui. Cred ca singura care il batea la table era mamaie, si poate si mama, dar ea nu juca niciodata. De obicei nu prea aveam ce face la bunici: nu aveau cablu pe vremea aceea, si nu aveam cu ce sa ne jucam, in afara de cocenii de porumb care inainte sa ajunga in soba se transformau in turnuri si turnulete. Asa ca exersam destul de des jocul de table, gandindu-ma ca o data si o data… tot il bat eu pe tataie, cine stie cum il prind descoperit! Si asta nu se intampla niciodata, pentru ca eu jucam iresponsabil, gandindu-ma mai mult cum sa il dau pe el afara decat cum sa imi acopar piesele.

In weekend, cand am jucat cu Vio, Alice si Vlad, parca il auzeam cum imi zicea cand eram mica: “5-3, poarta-n casa”, “6-4, poarta-n casa”. Si se vede ca sunt incapatanata, caci mi-am pastrat stilul de joc iresponsabil, fiind concentrata sa il dau pe oponent afara, in loc sa imi acopar piesele din casa mai intai. Eh, cu toate acestea, am reusit sa castig cateva partide, si sunt multumita de prestatia mea, mai ales dupa o indelungata perioada de pauza. Ah, si inca mai numar cu degetul inainte sa mut piesele (ca aia mici), nu pot sa mut direct.

Eh, asa sunt eu… nu ma grabesc nicaieri… Macar am noroc la zaruri!

Diverse

Nu am mai scris de mult, din diverse motive, si observ ca toamna asta s-a lasat si cu o pana de idei pentru blog.

In fine, sa va spun ce am mai facut… am fost la Sibiu, a fost superb (mai ales pentru ca in Bucuresti a plouat), m-am plimbat cu bicicleta prin Herastrau si am hranit veveritele, in general m-am bucurat de peisajele de toamna (cat s-a putut si a fost vreme frumoasa), am racit, am fost acasa la Pitesti… si cam atat. Am scris mai mult pe ldy.ro insa mi-am promis ca o sa scriu mai des si aici.

Pana data viitoare, va doresc numai zile insorite!

ps. un vechi prieten a revenit in peisaj. Aveti aici o poza cu el:

Surioara mea

A crescut mare! Si a ajuns la facultate… Zilele astea am vizitat-o la camin, si trebuie sa va spun ca in Agronomie, camerele sunt mai mari si mai frumoase decat in Regie. Venind de acolo, imi pusesem cateva idei in ordine, dar acum am uitat despre ce voiam sa scriu. Astept deci sa vina o zi mai buna. Pentru stiinta.

ps. in Agronomie, au cate o bucatarie la fiecare etaj… si sala de fitness. hmm…