Ski si iar ski

Miercuri am fost la ski. Am avut parte de o zi superba, cu soare si partii deloc aglomerate. Tot in Predeal ne-am dus, ca nu ne saturasem. Ne-am luat abonamente de o zi, pe care ne-am chinuit sa le facem rentabile (adica sa facem mai multe urcari decat am fi facut daca ne-am fi luat cartele cu puncte). Am si reusit, cam o urcare la 30 de minute, dar spre sfarsitul zilei eram epuizati. Abia asteptam sa ne asezam in telescaun, pentru a ne putea odihni picioarele obosite de atata schiat. Spre seara am mancat o ciorba fierbinte si buna, apoi ne-am intors in Bucuresti. Mi-au crescut cornitele cand ma bucuram ca ne intoarcem acasa dupa o zi epuizanta de distractie, pe cand altii se intorceau dupa o zi epuizanta de serviciu.
Aproape ca uitasem sa mentionez cazatura pe care am incasat-o din cauza unui snowboard-er care voia sa prinda viteza. M-a izbit din spate, am sarit de pe schiuri imediat, si doar am apucat sa vad cum imi zboara betele din maini. Nu imi mai amintesc pe ce parte am cazut, ci doar ca eram speriata si m-au durut coastele vreo cateva zile. Cam nasol. Sper sa nu se mai repete, domnule snowboarder!!! Nu ca as avea o parere proasta despre tipii astia care isi leaga picioarele pe o placa, dar unii au probleme „upstairs”. Am urcat in telescaun cu unii care nu au vrut sa puna bara de siguranta pentru ca „aveau placa prea mare”. Deh, noi nu stim cum e sa o ai asa mare! Cred ca aveau o prostie mare in cap, si acum ma oftic putin pentru ca nu am insistat sa coboare. Drept urmare, am stat cateva minute (greu au mai trecut minutele acelea!) cu dintii inclestati si cu mana incolacita pe dupa spatarul telescaunului, asteptand sa simt din nou zapada sub schiuri, si asta nu in urma unei cazaturi in gol.
Desi nu credeam ca voi spune asta vreodata, am fost cam satula de schiat dupa ziua aceea. Asadar, in weekend nu am mai vrut sa am de-a face cu schiurile, si am pornit spre Ploiesti, unde am vizitat Muzeul Ceasurilor, care mi s-a parut mai frumos atunci cand eram mica (si impresionabila). Cealalta idee stralucita era sa vedem cum e marea iarna, dar drumul ar fi fost prea lung si obositor.
Acum abia astept ziua de maine, pentru ca mi-a(ne-a) trecut ne-cheful de schiat. Sper ca pe partie sa fie multa zapada, putini schiori si putine pietre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s