Alina cea viteaza…

…nu credea ca i se poate face rau (vreodata).

Alina cea viteaza… se duce la 3 ore dupa ce a donat sange sa faca baie. La camin stiti cum e (sau nu), e un buton pe care apesi ca sa curga apa vreo 10 secunde. Unii mai destepti leaga cu o sarma butonul de teava, ca sa stea apasat. Apa se regleaza bagand mana printr-o gaura in perete si invartind de un robinet din acela fluture, cum e la conducta de gaze, pus direct pe teava. In primele 3 luni mi-a fost frica sa bag mana acolo, dar nemaisuportand apa fierbinte, a trebuit sa o fac la un moment dat.

Sa revenim… apa era fierbinte, mie imi place sa stau cu orele in baie…totul era minunat. Pana cand simt asa, o oboseala in mana dreapta. Abia puteam sa o mai ridic. Apoi si in stanga… ce naiba?! Bah, sa vezi ca mi se face rau aici! Mie… mi-e cam rau… poate daca dau apa mai rece imi revin. Bag mana, invartesc robinetul, apa nu mai era fierbinte, dar nici nu se racise prea tare. Bai, mie chiar mi-e rau… aici e abur, sau nu vad eu bine?! hai sa ma clatesc repede, sa ies afara la racoare. Da-l incolo de clatit, eu cred ca vomit aici!

Abia ridic mana sa iau halatul, il pun pe mine, cordonul in mana… nu mai vad!!! nu mai vad nimic!!! Ce fac? Aoleu, trebuie sa ies de aici!! Ma intorc spre usa, cu  halatul descheiat, nu reusesc sa desfac zavorul. Cum naiba se mai desface asta? in sus, in jos, in sus, in jos, la mijloc, fir’ar sa fie, nu vad nimic, cum naiba se descurca orbii? Daca lesin aici, cine stie cand ma gaseste cineva?! (dusul era pornit si de obicei cand e ocupat la un dus, lumea migreaza catre alte etaje) Ma si vedeam zacand, cu panze de paianjen pe fata. Zavorul asta nu se deschide! Ce fac? Nu vad, nu pot sa tip, nu mai pot sa respir, da Doamne sa nu cad aici! Printr-un miracol desfac zavorul, ies pe hol, poate-poate m-o vedea cineva. Pe hol…nimeni! Super! Cu privirea incetosata, abia zaresc 3 baieti care coboara scarile, incerc sa merg spre ei, si nu reusesc sa scot decat un „Heeeei…” unul dintre ei se intoarce, dar nu e impresionat. Nici macar de halatul meu descheiat (cred ca aratam ca o nebuna si s-a speriat saracul). Norocul meu ca nevoile fiziologice au facut-o pe o tipa sa iasa din camera, si m-a vazut. Am zis: e de bine, acum pot sa cad pe jos. Si am cazut. Mihaela, ca asa o cheama pe salvatoarea mea, mi-a dat cateva palme pentru care se tot scuza, si imi spunea sa ma uit la ea. Eu nu vedeam nimic, cum sa ma uit la ea?! In fine, mi-am revenit, caci pierdusem de tot controlul si m-am dus in camera, unde m-a mai salvat inca o data cu o pastila de calciu efervescent.

Apoi toata seara m-am purtat ca un copil rasfatat care nu voia sa manance si caruia i s-a adus calciu efervescent, si chiar si ciocolata inainte de masa, pentru a-l face sa se simta mai bine. Multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s