Fara ea nu m-as fi descurcat

Ieri a venit timpul sa fac si eu un upgrade, de la camera cu baie pe hol, la camera cu baie pe modul.

Si am avut un ajutor de nadejde, fara de care cred ca as mai fi carat lucruri in camera cea noua si peste 3 zile: masina lui Vali.

IMG_9569

A stat saraca de ea fara sa zica nimic, in timp ce eu indesam sacosi cu carti, pungi cu vase, saci cu haine, pe toate usile posibile. Am ramas uimita de cat de multe lucruri am, si pana am terminat eu de strans si carat, s-a si facut noapte.

Cand m-am suit in masina burdusita, am realizat ca nu mai vad nimic in oglinda retrovizoare, iar pe scaunul din dreapta era un teanc de cursuri, sacosi si sacosele care statea sa cada peste mine. Am plecat usor, sa nu se verse nimic, am dat si in cateva gropi (care nu puteau fi ocolite!), si am ajuns ok. Am parcat-o cat mai aproape de motocicleta care era parcata langa trotuar, si apoi am descarcat-o. Cand am luat si ultima sacosa din ea, parca a rasuflat de usurare (sau ala era un rateu?).

Mi-am dat seama ca mi-a trecut teama de a conduce singura, chiar si in Bucuresti. Apoi am plecat la miez de noapte cu Vio sa ne luam shaorma de la Kogalniceanu. In afara de faptul ca am coborat la iesirea gresita pe podul Grant si ne-am intors putin din drum, eu zic ca a fost o experienta placuta. Vio a fost putin stanjenita in momentul in care stateau vreo 3 masini dupa mine sa intorc intr-un loc mai stramt, dar a supravietuit. Cand am ajuns din nou la camin, am parcat in primul loc liber pe care l-am vazut (nu a contat ca aveam de mers 10 minute pana la noul domiciliu). Parcarea a durat vreo 10 minute, si au necesitat tot cam atatea manevre ca sa aduc masina cat mai aproape de bordura. Oricum nu ne grabeam nicaieri…

Astazi mai am un singur drum de facut, la Gara de Nord sa imi iau pachetul, si apoi imi iau „la revedere” de la noua mea prietena. Pot sa spun ca a fost extrem de utila, si ca mi-a facut placere sa o conduc. Si ca vreau si eu una!

Multumesc, Vali!

Anunțuri

Vara la mare

Raspund si eu la „strigatul” lui Visurat si o sa povestesc o intamplare petrecuta anul trecut la mare.

3 fete cucuieteVali era foarte incantat inca de la inceput ca merge cu 3 fete la mare(Ema, Vio si eu). Toate erau bune si frumoase (si fetele erau bune si frumoase, dar nu la ele m-am referit initial!), ne-am luat cortul, ne-am instalat pe plaja in vama, ne-am balacit etc.

Mai pe seara, marea a inceput sa fie agitata, asa ca am propus sa mergem in alta statiune, pentru ca in Vama au venit alge, iar valurile erau mari si  ne era frica de apa adanca.

Asa am ajuns in Neptun. Acolo era lume in apa, si am zis sa intram si noi.  Apa ne-a purtat departe de prosop, fara sa ne dam seama. Cum inotam noi (dupa o minge cred), Ema se opreste la un moment dat si zice cu o voce grava:

„-Vali, eu nu mai ating fundul!”(apei).

Atunci a inceput operatiunea de salvare. Dar in timp ce el se indrepta spre Ema sa o ajute sa se mentina la suprafata, ce ne gandim eu cu Vio: sa vedem cat de adanca e apa! Si la putin timp, Vali ne aude si pe noi:

„-Vali, nici eu nu mai ating nisipul!”

„-Vali, nici eu!”

Saracul era bulversat, nu mai stia cum sa se imparta, noi 3 ne-am speriat pentru ca valurile puternice ne trageau in larg, si ne-am suit toate 3 pe el! Pana la urma, Vali a adoptat strategia „mana pe fund”: ne impingea pe fiecare (punandu-ne mana pe fund) in sus si inspre mal, tipand:

„-Dati din maini! Inotati!”.

El ar fi avut nevoie de 3 maini, cate una pentru fiecare fund.

Pana la urma totul a fost ok, am scapat cu bine, si nu m-am suparat pe el ca a pus mana pe fundul altor fete 😛

Nu stiu daca o sa castig concursul cu post-ul asta, dar speranta moare ultima! Si ca sa indeplinesc si conditiile de participare, spun ca mi-as dori sa merg pe plaja H2O, pentru ca nu vreau sa ma bronzez cu umbre La leandri 🙂

Ps. puteti (si va rog) sa ma votati, aici. Multumesc!

Politist, adj…

Politist_adjectivMiercuri am vizionat la cinema Corso productia romaneasca „Politist, adjectiv„. Un film luuuuuung ca o zi de post.

Ideea a fost interesanta: un politist era impiedicat de propria constiinta sa aplice legea si sa bage la puscarie 3 ani si jumatate un pusti care fuma hasis, pentru ca ar fi vrut sa il prinda pe adevaratul vinovat, traficantul.

Insa filmul se vede ca nu a fost conceput pentru public, ci pentru critici. Abundenta de cadre luuuungi a caror semnificatie o desopereai in primele secunde a facut ca filmul sa scada din valoare in fata celor prezenti in sala, pentru ca toti asteptau sa vada ce se mai intampla mai departe.  Timp de aproape 2 ore s-a cascat pe rupte in sala.

Pacat totusi ca si in acest film a fost prezentata o Romanie gri, ignoranta si ironizata datorita prezentei personajelor in uniforma.

Goodbye, Thassos!

Mie una mi-a placut extraordinar de mult sejurul acesta, il recomand cu caldura tuturor celor care vor o excursie perfecta intr-un loc de vis.barca

Pentru noi, 7 zile au fost suficiente, ne-am bucurat din plin de razele soarelui, de apa limpede si calda a Marii Egee, de plimbarile cu ferryboat-ul si cu barca, si este foarte putin probabil sa fi existat chestii negative, pentru ca eu una nu imi aduc aminte sa imi fi displacut ceva.

Ca info, asa:

-daca va hotararati sa mergeti in Thassos, este bine ca in Bulgaria sa urmati drumul E85. Astfel evitati incurcaturile si ratacirile accidentale. Drumul prin Sofia este cu 250 km mai lung, Continuă lectura

Continuarea continuarii

Si am ajuns si la una dintre cele mai misto parti ale calatoriei noastre.instructia Sau asa credeam eu la inceput. Nu am vrut sa mergem in croaziera propusa de agentia de turism, deoarece pretul de 27 euro ni se parea ne-convenabil. Asa ca am decis sa inchiriem 3 barcute de cate 4 persoane. Am ajuns noi in portul Pefkari, am fost atenti la instructie (mai ales eu, in calitate de capitan secund) si apoi am iesit pe mare. Toate bune si frumoase, valurile leganau usor barca, ne stropeau usor, am facut poze, am admirat peisajstancile, plajele, totul se vedea altfel din larg. Ne-am luat putin la intrecere si cu celelalte barci, am preluat si eu carma la un moment dat, sa imi demonstrez abilitatile… asta pana cand marea a inceput sa fie agitata. Valurile veneau unul dupa altul, din ce in ce mai mari, si nu mai era de gluma: parca eram intr-o coaja de nuca. Atunci s-a intamplat: „Vali, mi-e rau!„. Ca un ecou, si mama lui: „Vali, si mie!„. Vali atunci a intrat in peisaj2alerta, a vrut sa ne intoarcem, Continuă lectura

Continuarea vacantei in Thassos

Pranzul si cina le-am savurat la taverne, preferata noastra fiind Poseidon.

Pranz la Poseidon

Pranz la Poseidon

Cina la Irene

Cina la Irene

Acolo ne-a intampinat un domn foarte amabil si prietenos, care venea mereu sa ne intrebe cum e mancarea si sa ne ofere ceva din partea casei. In Thassos exista un obicei foarte placut sa ti se ofere din partea casei un Ouzo (bautura lor traditionala, avea gust de vodca si medicamente) sau desert (pepene rosu, inghetata, prajituri). Pot sa spun ca ne-a mers la suflet obiceiul asta al lor. Si mai este un obicei, care ar trebui sa se practice si in Romania: Continuă lectura