Craciunul in familie

Imi plac foarte mult pozele alb-negru, pentru ca le asociez cu copilaria.
Craciunul in familia Toma a fost dintotdeauna un moment demn de imortalizat. Bradul era pentru mine un obiect imposibil de atins, mereu se afla cate un adult prin preajma, ca sa ma impiedice sa pun mana pe globulete. Toate eforturile lor au dat roade: inca mai am globuletele si beteala de cand eram mica.

.

.

.

Iata aici o poza de cand eram prea mica sa pun mana pe globulete, dar si prea mica pentru costumul pe care il purtam :

.

.

.

.

.

Bradul era tot timpul in alta camera, neincalzita, ca sa nu umple covorul de ace. Asa se explica faptul ca eu port caciula si geaca in toate pozele.

De asemenea, accesul meu la brad era restrictionat, cu exceptia catorva ore speciale de vizita. Cand ma duceam in camera lui (bradul a avut camera lui pana la vreo 3-4 ani), totdeauna ma aflam sub escorta si stricta supraveghere a adultilor.

Cu toate acestea, Craciunul si bradul au avut si continua sa aiba farmecul lor.

Vorba aceea: Craciunul fara brad e ca mancarea fara sare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s