Mananci de pe jos?

Stiti regula de 10 secunde? Am vazut-o intr-un film, si de atunci pot sa zic ca am aplicat-o de cateva ori: daca ti-a cazut o bucata de mancare pe jos si o ridici in 10 secunde, atunci poti sa o mananci.

Baietii de la mythbusters au testat regula, si au ajuns la concuzia ca indiferent daca ridici mancarea intr-o secunda sau in 10, ea tot este contaminata cu microbi.

Insa am mai gasit pe net ceva interesant: un adevarat algoritm prin care poti decide daca sa mananci sau nu mancarea cazuta pe jos.

Imaginea este in engleza. Tradusa in romana nu cred ca ar mai fi la fel de amuzanta.
ps. am mancat de pe jos numai acasa, unde mama face curatenie (are o obsesie 😛 )

foto

Somnic de dupa-amiaza

Cine isi poate permite asa ceva atunci cand se afla in plina sesiune si mai sunt 2 zile pana la examen?

Cica la universitatea Berkeley din California s-a facut un experiment pe studenti: au ales 40 de tineri sanatosi si i-au pus sa invete. La pranz, le-au testat cunostintele, si toti au avut cam acelasi nivel de cunostinte acumulate.

Apoi grupul a fost impartit in 2: jumatate din ei s-au retras la o siesta/somn de o ora si jumatate, pe cand ceilalti au ramas treji. La ora 18 au inceput o noua runda de invatat. Cei care nu dormisera au avut rezultate considerabil mai slabe decat cei care dormisera. Dupa somn, capacitatea de a acumula cunostinte s-a imbunatatit.

Nu e prima data cand aud ca somnul si invatatul se tin de mana, si trebuie sa recunosc ca mai bine dorm o ora la pranz decat sa imi pierd concentrarea de dupa-amiaza.

Plus ca somnul ajuta la stocarea cunostintelor: de multe ori mi s-a intamplat ca dupa o noapte de somn sa imi amintesc mai bine ce am invatat decat imi aminteam cu o seara in urma.

foto

Caminele din Agronomie

… scuipa seminte in capul celor din Regie. Aveti 2 poze cu bucataria caminelor ASE-ului, in Agronomie.

Nu o sa vedeti/vedem asa ceva in Regie, nici in vecii vecilor! O bucatarie complet dotata (in afara de vesela) exista la fiecare etaj. Plus sala de fitness in fiecare camin. Plus holuri impecabile, hartie igienica la toalete si sapun lichid la baie!

Good job, sis!

M-am intors!

M-am intors din sesiune, din vacanta, cu forte proaspete 😀 Zau, am o energie pozitiva care sper sa dureze cat mai mult.

Nu prea am avut chef sa scriu, fiind presata de deadline-urile si de examenele Politehnicii. Insa mai e ceva vreme pana cand se vor aduna iarasi norii negri ai Politehnicii. Pana atunci, sa va povestesc ce am mai facut.

Pai am fost la ski in vestita statiune Poiana Brasov. Care este un mare fas…. O fi fost ea candva „perla montana a turismului romanesc”, dar s-a cam ales praful de ea.

Am pornit dis de dimineata cu chef de ski, numai ca vremea nu prea a tinut cu noi: a fost un vifor cumplit, abia vedeam la cativa metri in fata. Eu fiind mai nesigura pe talentele mele de skioare, am sugerat (a se citi: impus!) sa coboram prima data pe Drumul Rosu, ca e partie mai usoara, sa ma obisnuiesc putin cu skiurile. Dupa ce am parcurs o buna bucata din Drum, nu stiam cum sa iesim mai repede de pe el: era plin de pietre si ne-am zgariat skiurile intr-un mod barbar. Am gasit o scurtatura care dadea in partia Subteleferic, intr-o zona abrupta si plina de cocoase. Eu eram in dubii si parca nu as fi exclus in totalitate posibilitatea intoarcerii inapoi, insa Vali m-a convins, si am coborat (incet, dar sigur). Partia nu era excelenta (erau pietre si aici), insa a fost mai bine decat pe Drumul Rosu.

La urmatoarea urcare, am ales alta partie: Sulinar. Nici aceasta nu era bine batuta, si in plus era si ceata/viscol. Am parcurs o portiune prin padure, si am ajuns pe partia Bradul. Acolo am dat de multa (multa) lume, multi incepatori, multi care isi asteptau randul la telecabina de vreo ora, toti inghesuiti pe o partie de 400 m, ce semana cu un damb. Macar aici nu erau pietre.

Am fost apoi sa ne incalzim putin cu un vin fiert, moment in care am constatat dureri extreme la degetele de la picioare, si am renuntat la ski pentru ziua in curs. Nu inainte de a mai da o tura pe partia Bradul, si de a vedea cum oamenii, in loc sa bage cartela si sa plateasca pentru teleski, isi contorsioneaza picioarele printre fiarele instalatiei, pentru a trece fara sa plateasca. Romanul e inventiv!

Ajunsi la cazare, am facut recensamantul pagubelor: 2 degete mari de la picioare cumplit de dureroase, si de culoare mov/negru. De tinut minte: in clapari trebuie sa iti poti misca degetele, asa ca nu e nevoie sa iti iei sosete foarte groase.

A doua zi, nu am mai putut skia sub nicio forma, asa ca am dat o tura prin Brasov, care este foarte frumos iarna. La intoarcere, am trecut pe la castelul Peles, si l-am fotografiat putin.

A fost o mini-vacanta/sarbatorire frumoasa, de neuitat, din multe puncte de vedere 😉