Nu-ti place cu naşu’?

tren-pitesti-bucurestiMarţi seara, după Paşte, m-am întors în Bucureşti. Am luat trenul de la 21.15, care ajunge la 23.

Am ajuns la gară puţin mai devreme, mi-am luat bilet şi m-am urcat în tren. Deşi nu eram decât vreo 5 persoane care mergeam la Bucuresi la oră aceea, trenul avea 3 vagoane supraetajate.

Pleacă trenul. Vine controlorul. Scot biletul. Şi urmează conversaţia:

-Don’şoară, la ce v-aţi mai luat bilet pă timpu’ asta? (era noapte şi ploua) Ce, n-aţi mai mers cu naşu’?

-Mi-am luat bilet pentru că îmi iau întotdeauna bilet, şi am şi reducere de student.

-Da’ ce, nu va place cu naşu’?!

-?!!??!?

Tăcerea din partea mea a purtat rol de încheiere a conversaţiei.

Ceilalţi 2 care mai erau în vagon cu mine au „cotizat” la naş: 20 lei, şi le-a dat rest 5 lei înapoi, că ei nu aveau schimbat.

Apropiindu-ne de Bucureşti, toţi controlorii din tren au migrat către primul vagon, trecând încă o dată prin vagonul în care mă aflam şi eu. Acelaşi controlor, atât de ofticat că am dat banii pe bilet în loc să îi dau lui, se opreşte iar în dreptul meu şi îmi spune:

-Ce, don’şoară, n-aveţi încredere în controlor? Dă la Piteşti aţi urcat? Mai sunt fete tinere care vin cu naşu’ la Bucureşti, să ştiţi… [privire plină de subînţeles] De ce aţi mai dat banii pe bilet?

I-am răspuns că mi se pare normal să plătesc pentru un serviciu pe care îl folosesc, şi atunci a săltat din umeri a neînţelegere şi şi-a văzut de drumul lui.

Mie mi se pare inadmisibil aşa ceva… să îmi propună controlorul diverse târguiri… dar în ţara în care trăim nu ar trebui să ne mai mire nimic…

Reclame

Prima zapada la Pitesti

Nimic nu se compara cu o vizita acasa… si nici cu o plimbare prin frig si ninsoare, in centrul Pitestiului frumos decorat de sarbatori. Las imaginile sa vorbeasca de la sine.

Casa, dul(c)e casa..

Ce bine e acasa… Trebuie sa recunosc ca mi-a fost dor de orasul asta mic (si curat!). Si de ai mei.

Mama m-a intrebat astazi cand m-a vazut: daca nu aveam neaparata nevoie sa merg la dentist, mai veneam? Ei, bineinteles ca veneam, ca aveam nevoie de mancare 😆 .

Am tras o fuga pe seara si pana in Pitesti, si orasul mi s-a parut ca astepta linistit sarbatorile de iarna si zapada. Ghirlandele de beculete erau la locul lor, pe stalpi si prin centru, tot ce le mai trebuie este putina electricitate. M-am interesat si de programul la planetariu, caci de mult timp planuiesc sa merg acolo. Din pacate, nu este deschis decat de miercuri pana duminica. Ramane pe alta data.

Ce mi-a placut foarte tare (de multa vreme voiam sa scriu despre asta) este ca in Pitesti, de ceva vreme, s-a modernizat transportul in comun. Nu mai exista celebrele microbuze (erau celebre pentru ca erau vai-mama-lor de jerpelite, pentru ca incurcau mereu traficul si pentru ca nu taiau bilete), ci autobuze noi. Si o data cu autobuzele noi, au angajat si controlori multi. Astazi a fost pentru prima data cand mi s-a controlat biletul, pana acum doar auzisem vorbindu-se de ei, controlorii cei noi. Si se vorbea despre ei cu frica, oamenii le rosteau numele in soapta, parca vorbeau despre ciupacapra. Insa in viata mea nu am vazut atatia oameni care isi composteaza biletul la urcarea in autobuz. Era coada la compostat, si toti calatorii care urcau cautau hipnotizati un aparat de compostat biletele. Nu mai conteaza ca sunt copii, varstnici, tigani, sau orice alta categorie „marginalizata”: toti au prins frica de controlori. Am inteles ca nu iarta pe nimeni si nimic. Asa si trebuie! Se pare ca se poate plati pentru un serviciu, pentru un bun public. Este nevoie numai de putina educatie. Putin bici. Bravo primariei pentru asta!

Asadar, ma bucur sa fiu din nou acasa, desi maine voi avea o intrevedere cu doamna stomatolog. Si nu iesim la suc in oras. Apropo, cand te trimite sa iti faci o radiografie… e semn rau?

Ma duc acum sa vizionez ultimul episod Top Gear, cel cu Romania. Am vazut deja cateva minute, si pare interesant. Ma amuza faptul ca se mira atata de Dacia Sandero. Ma bucura faptul ca au prezentat intr-o lumina buna tara noastra, ca prea o ocarasc atatia! Noapte buna!
Filmuletul il vad de aici. Nu pot sa embeduiesc.

ps. titlul e o gluma veche cu ai mei.

Salvati padurea Trivale!

Salvati padurea Trivale!

Salvati padurea Trivale!

Salvati padurea Trivale! Sâmbătă, 13 iunie 2009, de la ora 11.00, în Piaţa Primăriei Piteşti va avea loc un miting de protest, împotriva defrişărilor şi a împroprietăririlor făcute ilegal.

Sunt in sesiune si ar trebui sa invat, dar nu pot sa stau asa cu mainile in san. Tocmai am aflat ca padurea Trivale e amenintata cu drujba. Nasol.

Acesta este printre putinele locuri unde pitestenii isi pot trage sufletul la umbra racoroasa a copacilor, sa isi mai aeriseasca si ei creierii.

Chiar imi amintesc cate momente placute am petrecut aici…

In liceu chiuleam de la ore ca sa ne luam cirese si sa le mancam la umbra, in Trivale. Sau faceam cate o intalnire pe platou, la iarba verde. Sau o catarare, o tiroliana, pe copacii de acolo. Sau o „excursie” la casa parasita. Nimic nu se compara cu o plimbare toamna, printre mormane multicolore de frunze uscate, sau iarna prin nametii neatinsi. Fiecare pitestean are amintirile lui in padurea asta, si de aceea este important sa o pastram asa.

De fiecare data cand ma duc acasa, le spun alor mei ca imi este dor sa ma plimb prin Trivale, si niciodata nu am timp. Sper ca la un moment dat sa nu fie prea tarziu.

L.E. Si Cabral a scris despre asta.

Simfonia Lalelelor 2009, Pitesti

Edit: Poze de la Simfonia Lalelelor de anul acesta AICI.

Intre 10-12 aprilie, in Pitesti va avea loc a XXXII-a editie a Simfoniei Lalelelor.

Simfonia_lalelelor

Simfonia lalelelor

Evenimentul este mult asteptat de catre pitesteni, dar si de catre alti oameni din tara. Este o expozitie deosebita de flori, in care primavara este sarbatorita asa cum se cuvine. Cu aceasta ocazie au loc concerte si expozitii cu vanzare de flori in piata Vasile Milea.

Simfonia Lalelelor are loc la Casa Cartii, programul de vizitare fiind urmatorul:

Vineri: intre orele 13- 20

Sambata: intre orele 9 si 20

Duminica: intre orele 9 si 18

Taxa de vizitare este 5 lei, iar pentru elevi, studenti, pensionari si militari in termen este de 2 lei.

Poze de anul trecut: Continuă lectura

Amintiri din liceu, partea I

A fost o data, nu demult, acum 4 ani, intr-o tara numita Romania, intr-un judet numit Arges si intr-un oras numit Pitesti, un liceu pe nume „Alexandru Odobescu”, la care s-au adunat in clasa a 9-a B, 28 de copii, care de pe unde. Si toti copiii astia, odata ajunsi in clasa, se mirara grozav unii de altii, d-na diriginta de toti, si toti de d-na diriginta. Fiecare avea o trasatura definitorie: parul rosu al Andradei parca a iesit primul in evidenta, fiind remarcat mai ales de d-na diriginta, care a insistat (fara prea multe rezultate) sa se schimbe intr-o nuanta mai naturala. Au mai fost si alte frizuri remarcate, precum parul lung si balai al Andreei, care ne spunea ca  „nu o lasa tati sa se tunda”, si parul negru si des al lui Petrica.

Chiar de la inceput, toti profesorii incercau sa ne spuna ca de-acum gata cu joaca, deja avem responsabilitati… pentru noi joaca de-abia incepea. Si cum noi veneam mereu la scoala cu unicul scop de a invata, si mereu cu chef de ore, totul ni s-a parut o joaca.

Rand pe rand, am inceput sa ne cunoastem profesorii, si trebuie mentionat faptul ca primele ore cu acestia au fost foarte interesante.

In clasa a 9-a, primele doua ore consecutive de Fizica si pauzele aferente au fost acaparate de domnul Georgel si discursul sau, sau „speech”, cum ii mai spunea dansul. Bineinteles, am fost mirati ca nu mai eram tratati ca niste copii, insa ne-a mai uimit si faptul ca un om poate sa insiruiasca atatea idei, neintrerupt, timp de 2 ore.

Orele de info au fost intotdeauna distractive, oricat de multe ar fi fost ele. Habar nu aveam noi cand scriam optiunile pe fisa de inscriere la liceu ca vom face vreo 7 ore de info saptamanal, si ca o sa lucram intr-un program cu fond albastru care din cand in cand se facea negru daca rezolvam bine problema. Si daca ne aminteam sa apasam F2 inainte sa se blocheze.

Orele de mate au fost intotdeauna exercitii de concentrare maxima… Mai putin intr-o zi, cand lui Cosmin i s-a facut sete rau, si fasaitul capacului sticlei de suc l-a facut pe d-l profesor sa remarce ca venise (si el) la ora, si ca voia pesemne sa fie ascultat. A si reusit, destul de repede, lucru care a fost apreciat de colegul nostru in pauza: „pai daca eu iau un 2 in 30 de secunde, imaginati-va ce as face in 20 de minute cat stati voi la tabla!…”

-va urma-

Amintiri din liceu, partea a II-a

Amintiri din liceu, partea a III-a

Amintiri din liceu, partea a IV-a

Amintiri din liceu, partea a V-a