Yachting pe la Mangalia

Imediat cum a inceput vacanta, mi-am luat piciorul de lemn, carligul, peticul pentru ochi, ocheanul si papagalul si am plecat pe mare.

Nu am stat mult, pentru ca din cauza raului de mare ne-am intors (in vreo ora), si o persoana a fost lasata pe mal: eu!

Par asa de vesela in poza aceasta, dar sa ma fi vazut dupa vreo 15 minute.. eram verde la fata.

E a 2-a oara cand experimentez raul de mare, si acum sunt convinsa: barcile nu sunt pentru mine… 😦 (ps. am baut ceai de ghimbir, am luat niste pastile homeopate si 1 emetostop si nimic nu a avut efect). Am avut noroc cu Alice care stia o tehinca de apasat pe umeri, si cu Vali, care m-a legat si ma tinea bine, sa nu ma „scurg” in apa, pentru ca eram moale ca o carpa.

In apararea mea, pot spune ca atunci cand am iesit din portul Mangalia, valurile erau imense. Din nefericire, eu am fost „captiva” pentru cateva minute fix la prora, si din cauza valurilor ma simteam ca si cand m-as fi plimbat cu un lift foarte rapid de la un etaj la altul.

Yachtul era impresionant, foarte luxos, avea chiar si 3 dormitoare in care puteau dormi 6 persoane. Inauntru avea tot ce iti poti imagina intr-o casa: aragaz, cafetiera, frigider, masa, scaune, un coltar, 2 toalete, dus etc.

A fost frumos, insa nu cred ca o sa mai incerc si alta data… chestia asta e pentru oameni rezistenti, „caliti”.

Ps. Multumiri skipperilor Anca si Andrei, care au condus yachtul, si echipajului-ajutor, care a avut un rol foarte important acolo pe barca.

Continuarea continuarii

Si am ajuns si la una dintre cele mai misto parti ale calatoriei noastre. Sau asa credeam eu la inceput. Nu am vrut sa mergem in croaziera propusa de agentia de turism, deoarece pretul de 27 euro ni se parea ne-convenabil. Asa ca am decis sa inchiriem 3 barcute de cate 4 persoane. Am ajuns noi in portul Pefkari, am fost atenti la instructie (mai ales eu, in calitate de capitan secund) si apoi am iesit pe mare. Toate bune si frumoase, valurile leganau usor barca, ne stropeau usor, am facut poze, am admirat stancile, plajele, totul se vedea altfel din larg. Ne-am luat putin la intrecere si cu celelalte barci, am preluat si eu carma la un moment dat, sa imi demonstrez abilitatile… asta pana cand marea a inceput sa fie agitata. Valurile veneau unul dupa altul, din ce in ce mai mari, si nu mai era de gluma: parca eram intr-o coaja de nuca. Atunci s-a intamplat: „Vali, mi-e rau!„. Ca un ecou, si mama lui: „Vali, si mie!„. Vali atunci a intrat in alerta, a vrut sa ne intoarcem,