SEX pe stalpii din Regie

SEX-ul vinde tot.

Poate nu ati vazut afisele ce impanzesc stalpii din campusuri cu vreo luna inainte de sesiune. O sa va povestesc despre ele. Pe o coala A4 scrie cu majuscule si font de 200 (adica e cat toata foaia) cuvantul SEX. Asta ca sa atraga atentia. Sa fim sinceri, cu greu ne mai atrage ceva atentia in epoca in care traim. Nimic altceva nu functioneaza la fel de bine ca acest cuvant. Cu litere mici, deasupra scrie „ca sa ai mai mult timp pentru…” (SEX) iar jos, intr-un colt, se afla adresa unui site pe care se vand casti pentru copiatul la examene. Foarte ingenios! Pentru ca orice ar fi scris pe foaia aia, TOTI au fost atrasi de cuvantul magic si au citit sau au tras cu coada ochiului si la hieroglifele alea mici de langa. Cine stie, poate-poate le-a scapat ceva legat de subiectul asta.

Ski si iar ski

Miercuri am fost la ski. Am avut parte de o zi superba, cu soare si partii deloc aglomerate. Tot in Predeal ne-am dus, ca nu ne saturasem. Ne-am luat abonamente de o zi, pe care ne-am chinuit sa le facem rentabile (adica sa facem mai multe urcari decat am fi facut daca ne-am fi luat cartele cu puncte). Am si reusit, cam o urcare la 30 de minute, dar spre sfarsitul zilei eram epuizati. Abia asteptam sa ne asezam in telescaun, pentru a ne putea odihni picioarele obosite de atata schiat. Spre seara am mancat o ciorba fierbinte si buna, apoi ne-am intors in Bucuresti. Mi-au crescut cornitele cand ma bucuram ca ne intoarcem acasa dupa o zi epuizanta de distractie, pe cand altii se intorceau dupa o zi epuizanta de serviciu.
Aproape ca uitasem sa mentionez cazatura pe care am incasat-o din cauza unui snowboard-er care voia sa prinda viteza. M-a izbit din spate, am sarit de pe schiuri imediat, si doar am apucat sa vad cum imi zboara betele din maini. Nu imi mai amintesc pe ce parte am cazut, ci doar ca eram speriata si m-au durut coastele vreo cateva zile. Cam nasol. Sper sa nu se mai repete, domnule snowboarder!!! Nu ca as avea o parere proasta despre tipii astia care isi leaga picioarele pe o placa, dar unii au probleme „upstairs”. Am urcat in telescaun cu unii care nu au vrut sa puna bara de siguranta pentru ca „aveau placa prea mare”. Deh, noi nu stim cum e sa o ai asa mare! Cred ca aveau o prostie mare in cap, si acum ma oftic putin pentru ca nu am insistat sa coboare. Drept urmare, am stat cateva minute (greu au mai trecut minutele acelea!) cu dintii inclestati si cu mana incolacita pe dupa spatarul telescaunului, asteptand sa simt din nou zapada sub schiuri, si asta nu in urma unei cazaturi in gol.
Desi nu credeam ca voi spune asta vreodata, am fost cam satula de schiat dupa ziua aceea. Asadar, in weekend nu am mai vrut sa am de-a face cu schiurile, si am pornit spre Ploiesti, unde am vizitat Muzeul Ceasurilor, care mi s-a parut mai frumos atunci cand eram mica (si impresionabila). Cealalta idee stralucita era sa vedem cum e marea iarna, dar drumul ar fi fost prea lung si obositor.
Acum abia astept ziua de maine, pentru ca mi-a(ne-a) trecut ne-cheful de schiat. Sper ca pe partie sa fie multa zapada, putini schiori si putine pietre.

i ♥ skiing

Duminica am redescoperit pasiunea pentru schiat, dupa fix un an de cand nu am mai practicat acest sport.

Imediat dupa examenul de la ora 8  am alergat (la propriu) strabatand tot campusul pana metrou, apoi spre gara, unde in cea mai mare graba m-am urcat in tren, de teama ca o sa il pierd.  Dupa nici 2 ore, am coborat in Sinaia, unde ma astepta (ei bine, eu l-am asteptat putin… dar avea schiurile mele in masina, ce era sa fac?!) Vali, sa mergem pe partie.

Am schiat in Predeal, acolo fiind locul unde mi-am pus pentru prima data schiurile in picioare, in banchetul clasei a 12-a. Tot atunci trebuie mentionat ca am purtat pentru prima data si tocuri, dar e total neinteresant, caci asta nu e un sport. Trecand peste melancolie si discreta lacrima de la coltul ochiului drept, am realizat ca am cam uitat cu ce se mananca schiatul..  bineinteles ca stiam de schiuri si bete, dar cazaturile m-au convins ca mai trebuie sa exersez.  Si nu au fost putine… azi, dupa aproape o saptamana, inca mai dainuie pe fundul meu o vanataie pe care am botezat-o Shrek-ina (pentru ca e verde).

La inceput am urcat cu teleski-ul, care la rampa de pornire te tragea cu o asemenea putere incat aveai impresia ca esti catapultat. Dar aici era selectia (stiti cum e cu lupta pentru supravietuire), cei slabi cadeau, cei puternici mergeau mai departe. Eu nu am cazut (azi). Angajatii care se ocupau de utilaj tipau la cei care se tavaleau neajutorati incercand sa se ridice: „ce ba, esti mamaliga! Nu puteai si tu sa te tii tare?!” de parca era vina lor ca prostia aia mergea prea repede. Chinul urcatului cu teleski-ul continua, deoarece pe traseu se formasera mici movile care te faceau sa sari, din cauza vitezei. Eu am mai avut o problema in anumite zone,in care pur si simplu bara aceea ma ridica in aer, din cauza santurilor si a arcului prea rigid din capat.

In fine, partiile erau cat de cat ok, cu portiuni de gheata si uneori pietricele, dar nu stiu ce pot sa faca in privinta asta…poate doar sa-i puna pe Hansel si Gretel sa le culeaga in timpul noptii, ca ei se pricep la dintr-astea.

Ultima urcare a fost cu telescaunul, si am ramas cu o impresie placuta deoarece partia mi s-a parut lunga, zapada era buna, iar portiunile abrupte alternau cu cele line.

Mi-a parut rau ca ziua s-a terminat asa de repede, dar macar m-am distrat.

Am vazut un soricel in Carrefour!

Da, am vazut un soricel in Carrefour si nu era la magazinul de animale. Era grabit sa ajunga la raionul cu prajituri vrac, ca sa manance si el niste firimituri. Nu e de speriat, era foarte mic si inofensiv. Norocul lui ca rafturile sunt sus, si nu se uita nimeni pe podea.

Dupa ce am terminat cumparaturile (oricum nu iau chestii neambalate sau cu ambalajul rupt, asa ca m-a durut in cot de soricel), am completat o foaie de sugestii, unde am scris ce s-a intamplat si unde. Scria acolo ca imi vor raspunde in maxim 48 de ore.  Ceea ce mi s-a parut interesant e ca intamplarea a avut loc ieri dupa-amiaza, iar azi la ora 9 dimineata primisem un mail in care bineinteles imi multumeau pentru sesizare si se angajau sa remedieza problema. Mi-a placut promptitudinea lor, si recunosc ca am lasat foaia de sugestii tocmai pentru ca nu credeam ca cineva imi va raspunde vreodata.

In sfarsit, eu credeam ca soriceii se gasesc in camerele de camin, dar e evident ca „zona contaminata” se extinde, cuprinzand si Carrefour Orhideea. Deci atentie celor care stau in zona Eroilor: vineeeeee!

Amintiri din liceu, partea a IV-a

Istoria clasei nu e foarte bogata, insa au existat destule evenimente semnificative: in clasa a 9-a eram foarte constiinciosi si am venit o data chiar si cu glasspapier sa curatam bancile. Acestea au fost unele rezistente, dovada fiind ca inca mai sunt in clasa. Scaunul de la catedra a cedat primul, insa nu din vina noastra. Apoi, chiar daca a fost reparat, profesorii se temeau sa se mai aseze pe el. Urmatorul a fost dulapul, din care cineva (nu dam nume) a vrut sa scoata o minge, si nu avea cheie: a dezlipit insa cartonul de pe spate, si a venit apoi cu ciocanul sa il repare, insa a gresit cuiele, luand holzsuruburi. Pana la urma, situatia s-a remediat. Catedra a fost cea care a slabit in timp: cate un surub, cate un surub, pana in momentul in care dl. Georgel a ramas cu ea in brate cand incerca sa aseze catalogul.

De multe ori am avut impresia ca nu suntem uniti, dar brusc, mereu inainte de lucrari si teze, ne intelegeam bine unii cu altii: aveam nevoie de ajutor. Uneori ne intelegeam bine si cand voiam cu totii sa chiulim, dar am avut si incercari esuate, cum a fost cea din clasa a 11-a, cand ne-a intors din drum dl. director o data de pe coridor, o data din curtea scolii, apoi ne-am intalnit la poarta cu d-na profesoara de mate, care ne-a luat inapoi in clasa. Fara chef de ore am fost mereu, nu doar in clasa a 12-a, asa cum zic unii domni profesori, ca deh, asa-s copiii cuminti.

Intr-o vreme, printr-a 10-a, clasa noastra a avut chiar si un nume: „Deratizarea”. Asta pentru ca se mai intampla sa misune cate un soricel: mai pe la ora de mate, mai pe la alte ore, insa in pauze ii prindeam noi…intotdeauna i-am prins…

Imi mai amintesc de cate ori i-am suparat noi pe profesori… La Chimie acesta era un lucru frecvent, si de nenumarate ori ne-a spus d-na profesoara ca nu ne mai da lucrare (nu stiu de ce eram speriati, o veste ca aceasta ar fi trebuit sa ne bucure) sau ca nu ne mai ia referatele, dar intotdeauna ne-a iertat.

Doua materii asemanatoare au fost Logica si Istoria, prin situarea lor in orar: prima sau ultima ora din saptamana, la care: se ajungea greu, ori fara chef, ori nu se mai ajungea deloc.

De Informatica nu prea am avut cum sa ne plictisim, dar am reusit sa o suparam pe d-na profesoara, cand am plecat de la ore, motivand ca aceea „nu era o ora prea importanta”. Si stim ca se enerva cand stateam pe internet in timpul orei, insa dupa ce ne intorceam din pauza nu mai mergea internetul (cred ca cineva avea grija de asta), asa ca d-na profesoara era mai linistita. Mai sunt intamplarile de la orele de teorie, cand venea cate cineva sa o caute, si se uita prin clasa, ne vedea pe toti cuminti, unul dintre noi la tabla… ceva ciudat? D-na profesoara statea cu noi in banca.

Mai sunt orele de mate, cand dl. profesor ne dadea „avertismente”, ca sa nu fie nevoit sa recurga la masuri mai drastice. In timpul unei lucrari, dl. profesor a deschis putin usa, iar Petrica, crezand ca a iesit din clasa, a inceput sa strige dupa Decebal si sa ii spuna cat de a naibii era problema la care ajunsese (intr-un limbaj „mai de cartier”, asa).

Am uitat sa mentionez unele dintre cele mai frumoase momente petrecute impreuna: in preajma Craciunului, trageam la sorti dintr-o caciula numele colegului caruia trebuia sa ii facem un cadou. Aceste cadouri erau simbolice, dar eu imi amintesc si acum cu drag de ele. Tot in aceeasi perioada, impodobeam clasa cu beteala si globulete, ne inghionteam, pentru ca fiecare voia sa participe cu cat mai multe decoratiuni atarnate. Pentru clasa era o perioada de sarbatoare, insa nu se poate spune acelasi lucru despre despodobire, cand nu dadeam jos doar beteala si globulete, ci si varul de pe pereti.

-va urma-

Amintiri din liceu, partea I

Amintiri din liceu, partea a II-a

Amintiri din liceu, partea a III-a

Amintiri din liceu, partea a V-a

Amintiri din liceu, partea a III-a

Intr-a 10-a, clasa noastra a functionat cu efective maxime: au venit 2 colegi noi (Radu si Marius), si Loredana nu plecase inca.

La ore era destul de bine… in afara de Fizica, d-l Georgel ne preda si altfel de lectii: avea o mana ferma cu care ne mai aducea din cand in cand aminte sa stam drepti in banca. Spiritul sau critic mai iesea la iveala cand mai venea vreo colega cu unghiile facute sau cu bluzita prea scurta: atunci am fost sfatuiti ca ar trebui sa ii spunem d-lui profesor daca vreodata ii iese camasa din pantaloni, caci si daca s-ar fi intamplat, ar fi fost din prea mult zel, prea multa implicare in cadrul orei, motive care nu ni se aplicau si noua.

La dirigentie, mereu aceeasi poveste: absentele. D-na diriginta deschidea catalogul si incepea sa ia fiecare absenta in parte. La mine nu a ajuns decat o data, cand a luat catalogul de la coada la cap. Dupa absente, urma invatatul la Biologie, de care nu  prea ne ocupam. Memorabila a fost ora in care d-na diriginta a ridicat-o pe Vera sa o intrebe de ce nu a invatat, iar ea a zis ca nu a vrut. A starnit o mica furtuna, dar asa eram toti, teribilisti, si nu ne gandeam la consecinte. Povestea/povestile cu chiulul in grup aveau mereu acelasi deznodamant: d-na diriginta promitea mereu ca e ultima data cand ne iarta.

Relatiile dintre noi au fost in general bune, in afara de momentele in care ne certam pe muzica. Si de cele in care Andreea se batea cu Costi (deh, eram intr-a 9-a). Au existat desigur certuri amicale, porecle… de exemplu prima porecla a Elenei a fost „Disperata”, pentru ca vorbea foarte tare, chiar si cand nu avea dreptate, pentru a-i face pe ceilalti sa o asculte oricum (si acum face asa, dar ii zicem altfel), dar deh, unii oameni au nevoie sa se simta tot timpul in centrul atentiei.

La capitolul „intamplari amuzante”, cred ca ne incadram cu totii, unii chiar cu mai multe nominalizari. De exemplu eu am vreo 5 pentru cea mai buna cazatura, insa premiul a fost acordat aceleia provocata de Petrica zis „tata”, care m-a calcat pe siret facandu-ma sa cad in fata clasei, cat eram de lunga. Oricum in clasa a fost mereu o atmosfera linistita, mai ales in timpul orelor, cand nu stiam sa raspundem. Era si in pauze, insa nu atunci cand se certau Elena si Andreea pentru ca nu stiu care din ele nu voia sa chiuleasca.

-va urma-

Amintiri din liceu, partea I

Amintiri din liceu, partea a II-a

Amintiri din liceu, partea a IV-a

Amintiri din liceu, partea a V-a

Amintiri din liceu, partea a II-a

Noi, fiind obisnuiti cu notele mari care se luau in gimnaziu, eram putin tematori de ravagiile ce puteau aparea in catalog dupa vreun test. Asa ca, inainte de lucrari, daca intra cineva in clasa, descoperea ceva inexistent in restul timpului: liniste, si niste elevi credinciosi ce se rugau care mai de care: „daca iau nota buna, o sa postesc o saptamana” se auzea intr-o parte, „daca iau peste 5 nu mai injur” se auzea in alta parte, si fiecare era dispus sa renute la ceva pentru o perioada de (maxim) o saptamana, in schimbul unei note bune: la fumat, la vorbit urat, la locul pe scaun in autobuz etc.

Excursia din clasa a 9-a a fost foarte mult asteptata si dorita. Numai ca unii o doreau la Sighisoara, iar altii la Busteni. Dupa multe discutii si votari, am ajuns la Sighisoara. Insa, la intrarea in oras, peisajul deloc spectaculos i-a facut pe multi sa remarce: „Aici ne-ai adus, ba Diano? Ce oras e asta?!”. Pana la urma le-a placut chiar si lor calatoria. Si nu stiu cum s-a „nimerit”, ca toti am avut camerele intr-o aripa a hotelului, numai d-na diriginta s-a cazat intr-o camera la capatul unui coridor mult indepartat de noi. Ne-am distrat in excursie, mai ales la discoteca, unde eram aproape singuri; am dansat tot timpul, iar cand d-na diriginta mai intreba de cate unul din noi o asiguram ca totul e bine, desi daca ar fi vrut, ar fi putut sa descopere multe din nazbatiile noastre. Excursia a fost o buna ocazie de a vedea ca putem sa ne ajutam unii pe altii la nevoie. Noaptea, petrecerea a continuat la hotel, insa sub alte aspecte: povestile de groaza l-au facut pe Bogdan Paraschivescu sa nu vrea sa ramana singur nici pentru o secunda, si sa nu lase din brate casetofonul, spunandu-ne ca aceea chiar era ultima melodie pe care o asculta. Spre dimineata, cand toti eram morti de oboseala, fiecare a dormit pe unde a putut: Cosmin la noi in camera (Diana a avut dificila sarcina de a-i scoate adidasii din picioare); la fel si Loredana s-a refugiat la noi in camera, fiind alungata dintr-a ei; in consecinta, Elena, Diana si eu ne-am inghesuit impreuna intr-un pat. A doua zi am petrecut-o vizitand orasul, care este superb, iar d-na diriginta a facut cinste cu biletele la turnul cu ceas si cu cate o pizza dupa aceea. Cand ne-am intors in Pitesti, parca ne-am comportat altfel unii cu altii, dupa atatea experente care ne-au unit.

-va urma-

Amintiri din liceu, partea I

Amintiri din liceu, partea a III-a

Amintiri din liceu, partea a IV-a

Amintiri din liceu, partea a V-a