Alina&#039;s Blog

2 februarie, 2009 de Alina T

Amintiri din liceu, partea a IV-a

Istoria clasei nu e foarte bogata, insa au existat destule evenimente semnificative: in clasa a 9-a eram foarte constiinciosi si am venit o data chiar si cu glasspapier sa curatam bancile. Acestea au fost unele rezistente, dovada fiind ca inca mai sunt in clasa. Scaunul de la catedra a cedat primul, insa nu din vina noastra. Apoi, chiar daca a fost reparat, profesorii se temeau sa se mai aseze pe el. Urmatorul a fost dulapul, din care cineva (nu dam nume) a vrut sa scoata o minge, si nu avea cheie: a dezlipit insa cartonul de pe spate, si a venit apoi cu ciocanul sa il repare, insa a gresit cuiele, luand holzsuruburi. Pana la urma, situatia s-a remediat. Catedra a fost cea care a slabit in timp: cate un surub, cate un surub, pana in momentul in care dl. Georgel a ramas cu ea in brate cand incerca sa aseze catalogul.

De multe ori am avut impresia ca nu suntem uniti, dar brusc, mereu inainte de lucrari si teze, ne intelegeam bine unii cu altii: aveam nevoie de ajutor. Uneori ne intelegeam bine si cand voiam cu totii sa chiulim, dar am avut si incercari esuate, cum a fost cea din clasa a 11-a, cand ne-a intors din drum dl. director o data de pe coridor, o data din curtea scolii, apoi ne-am intalnit la poarta cu d-na profesoara de mate, care ne-a luat inapoi in clasa. Fara chef de ore am fost mereu, nu doar in clasa a 12-a, asa cum zic unii domni profesori, ca deh, asa-s copiii cuminti.

Intr-o vreme, printr-a 10-a, clasa noastra a avut chiar si un nume: „Deratizarea”. Asta pentru ca se mai intampla sa misune cate un soricel: mai pe la ora de mate, mai pe la alte ore, insa in pauze ii prindeam noi…intotdeauna i-am prins…

Imi mai amintesc de cate ori i-am suparat noi pe profesori… La Chimie acesta era un lucru frecvent, si de nenumarate ori ne-a spus d-na profesoara ca nu ne mai da lucrare (nu stiu de ce eram speriati, o veste ca aceasta ar fi trebuit sa ne bucure) sau ca nu ne mai ia referatele, dar intotdeauna ne-a iertat.

Doua materii asemanatoare au fost Logica si Istoria, prin situarea lor in orar: prima sau ultima ora din saptamana, la care: se ajungea greu, ori fara chef, ori nu se mai ajungea deloc.

De Informatica nu prea am avut cum sa ne plictisim, dar am reusit sa o suparam pe d-na profesoara, cand am plecat de la ore, motivand ca aceea „nu era o ora prea importanta”. Si stim ca se enerva cand stateam pe internet in timpul orei, insa dupa ce ne intorceam din pauza nu mai mergea internetul (cred ca cineva avea grija de asta), asa ca d-na profesoara era mai linistita. Mai sunt intamplarile de la orele de teorie, cand venea cate cineva sa o caute, si se uita prin clasa, ne vedea pe toti cuminti, unul dintre noi la tabla… ceva ciudat? D-na profesoara statea cu noi in banca.

Mai sunt orele de mate, cand dl. profesor ne dadea „avertismente”, ca sa nu fie nevoit sa recurga la masuri mai drastice. In timpul unei lucrari, dl. profesor a deschis putin usa, iar Petrica, crezand ca a iesit din clasa, a inceput sa strige dupa Decebal si sa ii spuna cat de a naibii era problema la care ajunsese (intr-un limbaj „mai de cartier”, asa).

Am uitat sa mentionez unele dintre cele mai frumoase momente petrecute impreuna: in preajma Craciunului, trageam la sorti dintr-o caciula numele colegului caruia trebuia sa ii facem un cadou. Aceste cadouri erau simbolice, dar eu imi amintesc si acum cu drag de ele. Tot in aceeasi perioada, impodobeam clasa cu beteala si globulete, ne inghionteam, pentru ca fiecare voia sa participe cu cat mai multe decoratiuni atarnate. Pentru clasa era o perioada de sarbatoare, insa nu se poate spune acelasi lucru despre despodobire, cand nu dadeam jos doar beteala si globulete, ci si varul de pe pereti.

-va urma-

1 februarie, 2009 de Alina T

Amintiri din liceu, partea a III-a

Intr-a 10-a, clasa noastra a functionat cu efective maxime: au venit 2 colegi noi (Radu si Marius), si Loredana nu plecase inca.

La ore era destul de bine… in afara de Fizica, d-l Georgel ne preda si altfel de lectii: avea o mana ferma cu care ne mai aducea din cand in cand aminte sa stam drepti in banca. Spiritul sau critic mai iesea la iveala cand mai venea vreo colega cu unghiile facute sau cu bluzita prea scurta: atunci am fost sfatuiti ca ar trebui sa ii spunem d-lui profesor daca vreodata ii iese camasa din pantaloni, caci si daca s-ar fi intamplat, ar fi fost din prea mult zel, prea multa implicare in cadrul orei, motive care nu ni se aplicau si noua.

La dirigentie, mereu aceeasi poveste: absentele. D-na diriginta deschidea catalogul si incepea sa ia fiecare absenta in parte. La mine nu a ajuns decat o data, cand a luat catalogul de la coada la cap. Dupa absente, urma invatatul la Biologie, de care nu prea ne ocupam. Memorabila a fost ora in care d-na diriginta a ridicat-o pe Vera sa o intrebe de ce nu a invatat, iar ea a zis ca nu a vrut. A starnit o mica furtuna, dar asa eram toti, teribilisti, si nu ne gandeam la consecinte. Povestea/povestile cu chiulul in grup aveau mereu acelasi deznodamant: d-na diriginta promitea mereu ca e ultima data cand ne iarta.

Relatiile dintre noi au fost in general bune, in afara de momentele in care ne certam pe muzica. Si de cele in care Andreea se batea cu Costi (deh, eram intr-a 9-a). Au existat desigur certuri amicale, porecle… de exemplu prima porecla a Elenei a fost „Disperata”, pentru ca vorbea foarte tare, chiar si cand nu avea dreptate, pentru a-i face pe ceilalti sa o asculte oricum (si acum face asa, dar ii zicem altfel), dar deh, unii oameni au nevoie sa se simta tot timpul in centrul atentiei.

La capitolul „intamplari amuzante”, cred ca ne incadram cu totii, unii chiar cu mai multe nominalizari. De exemplu eu am vreo 5 pentru cea mai buna cazatura, insa premiul a fost acordat aceleia provocata de Petrica zis „tata”, care m-a calcat pe siret facandu-ma sa cad in fata clasei, cat eram de lunga. Oricum in clasa a fost mereu o atmosfera linistita, mai ales in timpul orelor, cand nu stiam sa raspundem. Era si in pauze, insa nu atunci cand se certau Elena si Andreea pentru ca nu stiu care din ele nu voia sa chiuleasca.

-va urma-

1 februarie, 2009 de Alina T

Amintiri din liceu, partea a II-a

Noi, fiind obisnuiti cu notele mari care se luau in gimnaziu, eram putin tematori de ravagiile ce puteau aparea in catalog dupa vreun test. Asa ca, inainte de lucrari, daca intra cineva in clasa, descoperea ceva inexistent in restul timpului: liniste, si niste elevi credinciosi ce se rugau care mai de care: „daca iau nota buna, o sa postesc o saptamana” se auzea intr-o parte, „daca iau peste 5 nu mai injur” se auzea in alta parte, si fiecare era dispus sa renute la ceva pentru o perioada de (maxim) o saptamana, in schimbul unei note bune: la fumat, la vorbit urat, la locul pe scaun in autobuz etc.

Excursia din clasa a 9-a a fost foarte mult asteptata si dorita. Numai ca unii o doreau la Sighisoara, iar altii la Busteni. Dupa multe discutii si votari, am ajuns la Sighisoara. Insa, la intrarea in oras, peisajul deloc spectaculos i-a facut pe multi sa remarce: „Aici ne-ai adus, ba Diano? Ce oras e asta?!”. Pana la urma le-a placut chiar si lor calatoria. Si nu stiu cum s-a „nimerit”, ca toti am avut camerele intr-o aripa a hotelului, numai d-na diriginta s-a cazat intr-o camera la capatul unui coridor mult indepartat de noi. Ne-am distrat in excursie, mai ales la discoteca, unde eram aproape singuri; am dansat tot timpul, iar cand d-na diriginta mai intreba de cate unul din noi o asiguram ca totul e bine, desi daca ar fi vrut, ar fi putut sa descopere multe din nazbatiile noastre. Excursia a fost o buna ocazie de a vedea ca putem sa ne ajutam unii pe altii la nevoie. Noaptea, petrecerea a continuat la hotel, insa sub alte aspecte: povestile de groaza l-au facut pe Bogdan Paraschivescu sa nu vrea sa ramana singur nici pentru o secunda, si sa nu lase din brate casetofonul, spunandu-ne ca aceea chiar era ultima melodie pe care o asculta. Spre dimineata, cand toti eram morti de oboseala, fiecare a dormit pe unde a putut: Cosmin la noi in camera (Diana a avut dificila sarcina de a-i scoate adidasii din picioare); la fel si Loredana s-a refugiat la noi in camera, fiind alungata dintr-a ei; in consecinta, Elena, Diana si eu ne-am inghesuit impreuna intr-un pat. A doua zi am petrecut-o vizitand orasul, care este superb, iar d-na diriginta a facut cinste cu biletele la turnul cu ceas si cu cate o pizza dupa aceea. Cand ne-am intors in Pitesti, parca ne-am comportat altfel unii cu altii, dupa atatea experente care ne-au unit.

-va urma-

30 ianuarie, 2009 de Alina T

Amintiri din liceu, partea I

A fost o data, nu demult, acum 4 ani, intr-o tara numita Romania, intr-un judet numit Arges si intr-un oras numit Pitesti, un liceu pe nume „Alexandru Odobescu”, la care s-au adunat in clasa a 9-a B, 28 de copii, care de pe unde. Si toti copiii astia, odata ajunsi in clasa, se mirara grozav unii de altii, d-na diriginta de toti, si toti de d-na diriginta. Fiecare avea o trasatura definitorie: parul rosu al Andradei parca a iesit primul in evidenta, fiind remarcat mai ales de d-na diriginta, care a insistat (fara prea multe rezultate) sa se schimbe intr-o nuanta mai naturala. Au mai fost si alte frizuri remarcate, precum parul lung si balai al Andreei, care ne spunea ca „nu o lasa tati sa se tunda”, si parul negru si des al lui Petrica.

Chiar de la inceput, toti profesorii incercau sa ne spuna ca de-acum gata cu joaca, deja avem responsabilitati… pentru noi joaca de-abia incepea. Si cum noi veneam mereu la scoala cu unicul scop de a invata, si mereu cu chef de ore, totul ni s-a parut o joaca.

Rand pe rand, am inceput sa ne cunoastem profesorii, si trebuie mentionat faptul ca primele ore cu acestia au fost foarte interesante.

In clasa a 9-a, primele doua ore consecutive de Fizica si pauzele aferente au fost acaparate de domnul Georgel si discursul sau, sau „speech”, cum ii mai spunea dansul. Bineinteles, am fost mirati ca nu mai eram tratati ca niste copii, insa ne-a mai uimit si faptul ca un om poate sa insiruiasca atatea idei, neintrerupt, timp de 2 ore.

Orele de info au fost intotdeauna distractive, oricat de multe ar fi fost ele. Habar nu aveam noi cand scriam optiunile pe fisa de inscriere la liceu ca vom face vreo 7 ore de info saptamanal, si ca o sa lucram intr-un program cu fond albastru care din cand in cand se facea negru daca rezolvam bine problema. Si daca ne aminteam sa apasam F2 inainte sa se blocheze.

Orele de mate au fost intotdeauna exercitii de concentrare maxima… Mai putin intr-o zi, cand lui Cosmin i s-a facut sete rau, si fasaitul capacului sticlei de suc l-a facut pe d-l profesor sa remarce ca venise (si el) la ora, si ca voia pesemne sa fie ascultat. A si reusit, destul de repede, lucru care a fost apreciat de colegul nostru in pauza: „pai daca eu iau un 2 in 30 de secunde, imaginati-va ce as face in 20 de minute cat stati voi la tabla!…”

-va urma-