Poze de la Ateneu

Saptamana trecuta am avut ocazia sa merg la Ateneu (multumesc, Diana!), unde s-au decernat premiile galei Business Hall of Fame, Romania.

Desi scrisesem cateva randuri in care am incercat sa descriu ce am vazut acolo, mai bine las imaginile sa vorbeasca de la sine. Totul este grandios la Ateneul Roman, si merita sa mergeti acolo macar o data in viata.

poze-ateneul-romanpoze-ateneul-roman

Concert AC/DC Bucuresti 2010 poze

acdc concert bucuresti 16 mai 2010 pozeacdc concert live bucuresti 16 mai 2010 pozeacdc concert live bucuresti 16 mai 2010 pozeacdc concert live bucuresti 16 mai 2010 pozeacdc concert live bucuresti 16 mai 2010 pozeacdc concert live bucuresti 16 mai 2010 pozeacdc concert live bucuresti 16 mai 2010 pozeacdc concert live bucuresti 16 mai 2010 pozeImpresii de la concert: über – mişto concert, melodii celebre, sunetul/vocea a fost impecabil/a, un solo de chitară cum n-am mai văzut în viaţa mea (15-20 de minute omul ăla aproape că şi-a dat sufletul pe scenă, cu chitara în mână), o mare de oameni care aplaudau şi cântau în acelaşi timp, atmosferă „electrica”, o locomotivă impresionantă pe scenă, jocuri de lumini, artificii, salve de tun, o femeie gonflabilă uriaşă, un clopot, ţiuit de urechi şi dureri în gât a doua zi…

Un concert extraordinar, cred că mă zgâriam pe ochi dacă nu mergeam… cel mai tare concert rock din România, după cum spune majoritatea participantilor.

O, brad frumos!

Cismigiul este impodobit de sarbatori.

Acolo se afla poate cel mai frumos brad pe care l-am vazut pana acum in Bucuresti.

In plus, scena cu renii imi aduce aminte de scrisorile lui Mos Craciun.

Scena cu nasterea lui Iisus Hristos este prezenta si ea, aducandu-ne aminte de adevarata semnificatie a Craciunului.

Pentru a va bucura de aranjamente, va recomand sa mergeti acolo dupa ora 23, cand comerciantii isi inchid buticurile care dau pe-afara de kitch-uri, mirosurile de mici si pastrama dispar, si la fel dispar si cocalarii care asculta manele la telefon, mananca seminte si fac poze cu telefonul. E liniste. Ca in „Silent Night”.

Buzaul si vulcanii lui noroiosi

Am incercat de 3 ori sa scriu o introducere pentru acest post, dar tot sterg, pentru ca nu imi iese. Asa ca incerc fara introducere:

Vali a ales destinatia unui weekend in 2: Buzau, vulcanii noroiosi si imprejurimile. Asa ca sambata dimineata am plecat cu zambetul pe buze intr-acolo.

Odata ajunsi la Vulcani, peisajul s-a schimbat imediat: pamantul era arid si crapat, iar santurile aveau chiar si cativa metri adancime. Parca ne aflam pe Luna: vara vegetatie, forme de relief ciudate, dealuri si movile din care curgea noroi. Vulcanii nu sunt atat de numerosi, insa unii dintre ei sunt activi, dupa cum puteti vedea in imagini: eruptiile nu erau spectaculoase, insa erau ciudate. Bule imense apareau la  suprafata vulcanilor, astfel incat aveam impresia ca cineva vrea sa iasa din noroiul acela miscator. Am cutreierat relieful selenar de la un capat la altul, pana cand aproape s-a lasat noaptea.

Am plecat apoi spre Hanul de Piatra (jud. Buzau, com. Magura, sat Ciuta – suna ca la Radio Romania Actualitati), unde am si innoptat, insa cu toate facilitatile erei moderne (wireless internet included). Am fost rasfatata cu o cina romantica la lumina lumanarilor, cu muzica frumoasa, ce mi-a adus aminte de Craciun, si cu un vin bun care a facut ca discutiile sa curga.

Duminica am inceput-o cu micul dejun afara intr-un foisor, cu razele soarelui care ne incalzeau si ne mangaiau, si ne faceau ochii mici-mici de la atata lumina. Am plecat spre tabara de sculptura de la Magura, despre care am aflat ca a avut loc in anul 1972. Am coborat primul deal, ne-am minunat (drrraga cititorrrule) de ceea ce au vrut sa trrransmita arrrtistii, am admirat sculpturile, fiecare le-am asociat cu ce ne-a trecut prin minte: ciobanii din Miorita, concertul U2 360, The Wall – Pink Floyd, scaunul urias – videoclipul Depeche Mode – Enjoy the Silence etc. Apoi am observat ca mai este un deal si mai mare presarat cu sculpturi, pe cealalta parte a soselei. Am mers si intr-acolo, unde am descoperit ca artistii „se inspirau” unii de la altii, deoarece domina „motivul gaurii” – aproape toate sculpturile aveau una sau mai multe gauri in ele. Un caine dragut ne-a condus prin padure inapoi la masina, si de acolo am plecat spre Herghelia Cislau.

Dupa ce am gresit drumul, am urmat niste indicatii gresite, am intotat (la propriu) in noroi, si am derapat cu masina, am ajuns intr-un final si la Herghelia Cislau. Acolo, ingrijitorii au ras cu toata puterea lor de oameni sanatosi de la tara ce sunt, cand au aflat pe unde am venit, si cred ca le-am dat si un subiect de conversatie la tuica de seara. In fine, herghelia este imensa, si am inteles ca acolo se afla niste cai foarte valorosi. Sunt de rasa pursange Englezesc, iar exemplarele cele mai reusite se vand la licitatie pe bani multi. In grajd, am admirat adevarati campioni ai curselor de cai, apreciati pentru puterea, eleganta si frumusetea lor atat in tara, cat si in strainatate. Afara, pe pajiste, alergau manjii ce pareau salbatici (abia la varsta de 3 ani incepe dresajul): abia am pus mana pe unul dintre ei. La Herghelia Cislau am avut placerea de a calari pentru prima data. Domnul Nelu a pregatit o iapa blanda, ca pentru incepatori. Eu am fost prima in saua Lisandei, unde mi-a placut foarte tare. Dupa doua ture de tarc, deja voiam sa trec la avansati, insa am fost informata ca asta se face numai pe propria raspundere. A urmat si randul lui Vali, care a reusit sa se urce singur pe cal (eu nu am putut), si caruia i-am facut cateva poze gen Marlboro. 🙂 Am plecat fericiti, nu inainte de a-i asigura pe domnii de la herghelie ca vom reveni cu siguranta, ba chiar si cu cativa prieteni in plus.

Drumul ne-a purtat pe serpentine ametitoare pana la barajul Siriu, construit din pamant, pe raul Buzau. Apoi, inapoi in Bucuresti, prin Valenii de Munte, Ploiesti, si proaspatul pasaj de la Baneasa, unde am trecut ca un cutit cald prin unt: nu am asteptat deloc, la o ora la care de obicei erau cozi interminabile.

The end. Happy end.

Casa, dul(c)e casa..

Ce bine e acasa… Trebuie sa recunosc ca mi-a fost dor de orasul asta mic (si curat!). Si de ai mei.

Mama m-a intrebat astazi cand m-a vazut: daca nu aveam neaparata nevoie sa merg la dentist, mai veneam? Ei, bineinteles ca veneam, ca aveam nevoie de mancare 😆 .

Am tras o fuga pe seara si pana in Pitesti, si orasul mi s-a parut ca astepta linistit sarbatorile de iarna si zapada. Ghirlandele de beculete erau la locul lor, pe stalpi si prin centru, tot ce le mai trebuie este putina electricitate. M-am interesat si de programul la planetariu, caci de mult timp planuiesc sa merg acolo. Din pacate, nu este deschis decat de miercuri pana duminica. Ramane pe alta data.

Ce mi-a placut foarte tare (de multa vreme voiam sa scriu despre asta) este ca in Pitesti, de ceva vreme, s-a modernizat transportul in comun. Nu mai exista celebrele microbuze (erau celebre pentru ca erau vai-mama-lor de jerpelite, pentru ca incurcau mereu traficul si pentru ca nu taiau bilete), ci autobuze noi. Si o data cu autobuzele noi, au angajat si controlori multi. Astazi a fost pentru prima data cand mi s-a controlat biletul, pana acum doar auzisem vorbindu-se de ei, controlorii cei noi. Si se vorbea despre ei cu frica, oamenii le rosteau numele in soapta, parca vorbeau despre ciupacapra. Insa in viata mea nu am vazut atatia oameni care isi composteaza biletul la urcarea in autobuz. Era coada la compostat, si toti calatorii care urcau cautau hipnotizati un aparat de compostat biletele. Nu mai conteaza ca sunt copii, varstnici, tigani, sau orice alta categorie „marginalizata”: toti au prins frica de controlori. Am inteles ca nu iarta pe nimeni si nimic. Asa si trebuie! Se pare ca se poate plati pentru un serviciu, pentru un bun public. Este nevoie numai de putina educatie. Putin bici. Bravo primariei pentru asta!

Asadar, ma bucur sa fiu din nou acasa, desi maine voi avea o intrevedere cu doamna stomatolog. Si nu iesim la suc in oras. Apropo, cand te trimite sa iti faci o radiografie… e semn rau?

Ma duc acum sa vizionez ultimul episod Top Gear, cel cu Romania. Am vazut deja cateva minute, si pare interesant. Ma amuza faptul ca se mira atata de Dacia Sandero. Ma bucura faptul ca au prezentat intr-o lumina buna tara noastra, ca prea o ocarasc atatia! Noapte buna!
Filmuletul il vad de aici. Nu pot sa embeduiesc.

ps. titlul e o gluma veche cu ai mei.

Tenis la BCR Open

Luncanu BCR Open Tenis

Astăzi am asistat pentru prima dată la un meci de tenis live:

Alexandru Luncanu (RO) vs Marcel Granollers (ESP), care a fost câștigat de către spaniol, cu 6-2, 6-7, 6-1. (că tot am învățat cum se spune scorul).

Din experienta mea de mare tenismenă, pot să spun că jocul m-a dat cu bascheţii în sus! Loveau băieţii ăia cu rachetele săraca minge, de-i mergeau fulgii! Nu semăna deloc cu ce făceam eu cu racheta în mână…

Au fost câteva momente când Granollers, frustrat că Luncanu juca mingile aproape de fileu, a dat cu racheta de pământ, dorindu-şi de fapt ca vreo parte a Continuă lectura